Videoclipuri de desenat pe pereti

Iata cateva clipuri pe gustul meu si cam pe aceeasi idee. L-am vazut azi pe cel al francezului (am redescoperit muzica frantuzeasca… umm…bonne comme le chocolat! dar despre asta in alt episod).

 

..si mi-a amintit de cel al lui Daniel Powter, care este de referinta. Nu sunt carcotasa, nu spun mai mult, pentru ca imi place si al lui Bense cu accent ascutit.

Nu ma lasa astia sa embedez, asa ca poftiti un printscreen smecherit ptr Bad Day. :D

Si l-am alaturat si pe cel al lui Bruno Mars..

…ca sa formeze impreuna grupul cantaretilor cu clipuri inspirate.. din mazgalitul pe pereti, aici, pe pagina mea.

Nu aratati astea copiilor vostri, ca sa evitam o inspiratie brusca din partea lor si un efect de transpiratie brusca ulterioara din partea voastra. :)

 

Sandy Bell de la creion la Illustrator

Am invatat sa folosesc in sfarsit minunile tehnicii pe desene in creion!

Dar in ordine cronologica, prima realizare a fost faptul ca saptamana trecuta, preamarind beneficile vplay, am ajuns sa descopar primele desene animate care mi-au trezit dorinta de a desena -  Sandy Bell.

Aveam maxim 7 ani, ca dovada ca in afara de o fetita blonda si baietoasa (cu bilute rosii in par si sosete inalte), un catel urias, un Mark frumusel care mai si picta, o contesa Wellington si..nu in ultimul rand o gradinita cu o narcisa in mijloc…mare lucru nu imi amintesc revazand episoadele. Evident ca la momentul acela aveam si bilute rosii in par si gradinita proprie si personala, in care tronau initial cateva narcise, departe de gradina obisnuita a bunicii, ca doar gradinita lui Sandy era secreta!

Dupa 8 episoade, am avut un declick: am luat primul carnetel la indemana si am inceput sa desenez, regasindu-mi pe parcurs sentimente incercate odata cu desenul asta animat, in urma cu 20 de ani (vaaai!! )

Am inceput cu Sandy, iar zilele urmatoare am continuat cu Mark si cu Kitty.

A doua realizare este faptul ca am inceput sa folosesc Adobe Illustrator (mult mai dragut decat Corel si mult mai usor decat Photoshop, in acest tip de utilitate), adaugandu-i lui Sandy si culorile binecunoscute. Traiasca gradientul!

In final cele doua arata asa:

Sandy_Bell_creion_adobe_illustrator

Gata, am taiat pamblica/ am spart gheata/ m-am deblocat raspunzand corect la intrebarea: “ce caut eu in viata mea?” (sper) :)

Acum ma duc sa vad ultimele episoade. Astfel, ulterior putem sa trecem si la treburi de oameni mari

P.S. se intelege ca se aplica treaba cu copyright-ul

 

Obama vs. Osama

Pe cat de sincer m-a impresionat bucuria englezilor (incat am ajuns sa aduc vorba la un interviu despre asta, doamnee! /:) ), pe atat de sincer m-a scarbit jocul atat de evident al americanilor, ca niste copii nervosi care lasa botic de oftica, ptr faptul ca altcineva are minge mai mare, papusa mai frumoasa sau ptr ca tine leaganul ocupat.

Obama l-a ciuruit pe Osama – coincidenta ce trebuia exploatata justitiar pana spre mistic… sau penibil.  

Un articol bun pe tema asta a scris Moise Guran. Pentru ca doar asa, la misto, poti comenta si trata un astfel de subiect. Sa traiasca inventatorul Photoshop-ului, ca mare unealta ne-a dat noua astazi! (stiu ca sunt mai multi care au contribuit, ca vad sirul de merituosi la initializarea programului )

Si lasa sa creasca dolarul, ca am cativa de schimbat in lei!

God save the Queen!

God save the new Al-Qaeda leader!

 

The Dude and the Ducess

..pentru ca sunt mult prea draguti, haiosi si charismatici si pentru ca transmit o emotie puternica, o energie pozitiva si o speranta ca generatia noastra poate fi si stabila sentimental si poate influenta in bine lumea in care traieste

(…si pentru adolescenta care suferea alaturi de cei doi printi in fata televizorului, la inmormantarea Dianei, si care visa sa il aline mai ales pe William ,  ca toate adolescentele probabil).

 

 

will & kate

…and they lived happily ever after.

 

Beginning to begin

Pentru ca sunt o fetita trista de ceva timp incoace, pentru ca am ascultat asta, pentru ca m-am intalnit cu prietena mea Oana, careia am avut dreptate cand i-am zis “tot raul spre bine, asteapta si ai sa vezi”, pentru ca am auzit de teoria NASA legata de 2012, cu frecventele inalte, pozitive, pentru ca iar imi citeaza Dan din “The Secret”, pentru ca citesc “Traim numai o data!”, de Vilhelm Moberg si …mai ales pentru a reveni la starea de acum 2 ani & more…am decis sa scriu pe blog despre ceva ce m-a facut sa zambesc, m-a miscat in vreun fel, mi-a gadilat cordul si coarda sensibila, m-a facut sa ma bucur ca traiesc aici si acum. Si ma gandeam s-o fac zilnic.

Primavara e cel mai bun motiv.

Dar azi incep cu picturile lui David Croitor, cel care imprumuta din stilul lui Van Gogh, dar ii ofera un echilibru frumos, pentru ca asa traieste si simte. Si fiind bunicul nepotelului meu, e si mai miscator

N-o fi vreun semn ca am atatia talentati si in familia mica si in familia extinsa?..

 

Leapsa vicioasa

Intrucat leapsa e la mine de cateva zile si mai e si vicioasa, ma grabesc sa o dau mai departe! Ca tot blogger-ul, care e constient ca jurnalul personal nu e totuna cu blogul sau cu facebook-ul, evident ca o sa dezvalui doar ce-mi convine la radiografie.

1. Un viciu important este acela de a avea grija sa nu-mi fac vicii! De ce? Pentru ca am avut ocazia sa vad efecte ale viciilor asupra viciosilor si asupra celor din jurul lor. De acord, sunt artisti care, sprijiniti de viciile lor, au adus aporturi importante mostenirii colective, care probabil vor fi descifrate de civilizatii extraterestre la un moment dat.  Still.. not for me. Mi se pare mai constructiva o independenta de toti si de toate. Asa ceva nu exista. Si tocmai de-aia aleg calea de mijloc.

2. Toata lumea stie ca viciul meu este ciocolata cu toate derivatele ei (calda, rece, cu frisca.. in aproape orice combinatie). Si cum am zis mai sus ca incerc sa ma tin departe de extreme, nu imi place nici ciocolata alba si nici cea neagra. Dar fereasca-te sfantul sa desfaci o ciocolata in apropierea mea, ca intorc capul instant si pun o fata de Puss in Boots. Unii stiu ca  nu imi place ciocolata cu stafide si asa mai scapa cu ciocolata intreaga. Sunt pofticioasa..si asta e deja alt viciu..3.

4. Cativa ani buni (de prin 2005) am avut un viciu muzical: Urma. De-ala cu nelipsit de la concerte, decat pentru motive invocate la scoala, la absente, cu versuri invatate pe de rost inainte sa apara albumele (si cand apareau, multe versuri erau de fapt altele decat cele deslusite din vocea de bas a lui Mani… dar mergeau si ale mele, sa stiti!) ex. “Steal my heart and send it to the clowds”-ul inteles de mine era de fapt “steal my heart and sell it to a clown”.. Ee..? Bine, muzica e un viciu in general, in special cea rock..5.

6. Un viciu care deranjeaza, a propos de minutiozitatea Elfului: sa nu te puna Vanghelie si EBA sa nu vorbesti/scrii corect romaneste!  Ochiul meu de vultur (printre altele) observa virgula dintre subiect si predicat, excesele si deficitele de ‘i‘-uri, cratimele mancate pe paine si toate tampeniile din DOOM-ul nou. Scrii nostri cu 2 de i? Joaca-te in alt tarc. B-)

7. Fotografia. Nu fac fotografii senzationale, nu am facut cursuri, nu am aprofundat nici macar pe cat imi permite Canon G7-le meu si nici nu stiu daca intentionez s-o fac. Altele sunt talentele mele. Dar imi place sa surpind momente si intru in sevraj, daca nu am aparatul la mine si daca nici telefonul nu ma ajuta.

8. Munca. Sunt cam workaholica. Mi s-a spus si recunosc. Daca lucrezi cu mine si primesti un mail in weekend, nu te mira. Nu stiu daca e cel mai bun moment sa ma tratez, dar incerc. Altfel nu am timp de vicii care sa imi ajute dezvoltarea personala in directia in care imi doresc.

9. Cafeaua de dimineata, care merge mana in mana cu trezitul greu (dupa ce suna si mobilul si BB de cate 3 ori)…

10. Dansul. Asa de bine ma simt cand dansez….si asa de mult a trecut de cand m-am simtit asa de bine ultima data!.. viciu neglijat.

Hai ca deja o dau in alte sfere. Ce urmeaza sa zic e pentru alta leapsa.  :) Pe asta de acum o dau mai departe catre DANNY-L, Razvan, Morcoveatza, Carmen, Alexandra.

Phiuu, am scapat!

P.S. pe naiba! Am uitat de Facebook! Ma sititi ca nu rezist fara sa comentez aproape fiecare poza pe care o puneti si, dupa ce intru pe mess, e primul site pe care il accesez cand deschid calculatorul….

 

O primavara de pus in rama

….abia astept sa soseasca. Deocamdata imi propun sa ma bucur de ce vad.

 

Desenele copilariei – Candy Candy

Cele mai mari obsesii din acea perioada, care probabil s-au repetat la multe fetite preindragostite din generatia mea, au fost, in ordinea aparitiei pe ecran: Sandy Bell, Candy Candy si Sailor Moon.
Cu Sailor Moon m-am exprimat in postul anterior. Nu mai dau din casa cum ajunsesem sa scriu la un moment dat ce se intampla in fiecare episod, iar daca in mod ‘tragic’ eram plecata pe undeva..impotriva vointei mele, logic! , ma milogeam de mama sa faca pe scribul in lipsa mea. Damn, iar nu m-am abtinut!..
Dar sa revenim la Candy Candy…Stiam pe de rost (si am impresia ca inca mai stiu!) cantecelul din genericul de final si de inceput..ce daca era in japoneza?! In verile petrecute la tara (alea cu vacante luuuungi de 3 luni..), detestam sa fiu obligata sa intru in casa la ora 21. Totusi, cand era Candy la televizor pe la ora 20, eram in fata televizorului de la 19:55!
Atunci am inceput sa desenez de fapt. Dar majoritatea desenelor sunt de mai tarziu un pic, cand s-a dat in reluare..sau asa ceva.
Inutil de precizat ca aveam usa ticsita cu postere mari desenate cu Terry si/sau Candy. Recunosc spasita ca am avut si postere cu Backstreet Boys si cu Spice Girls

‘Candy’ este o poveste frumoasa si trista, deci realista, publicata si desenata prin anii ’70, care surprinde viata unei orfane, peripetiile, prieteniile, evolutia si cele doua povesti de dragoste, ambele cu final trist. Presupun ca Terry Grancester ne-a hranit multora visele cu zburatori cu negre plete )

Mai jos gasiti desenele. Unele in forma reala, altele prelucrate un pic acum.

Sobakasu nante ki ni shinaiwa…:P
(Ha haa! uitati-le aici, dar Google Translate nu mi-e de ajutor, sunt inca in ceata)

Nakibeso nante sayonara ne
Kyandi-kyandi )

 

Desenele copilariei – Sailor Moon

Acum o saptamana am studiat mai in profunzime un blog, care mi-a redeschis usita din dos, facandu-ma sa-mi pun multe intrebari referitoare la cum s-a scurs timpul din momentul in care am inchis usita si pana acum, daca mai incap pe acea usita si mai ales de ce am inchis-o.

Avand in vedere ca a fost poate cea mai frumoasa perioada din viata mea (din categoria ‘me, myself and Art’ ), care o sa-mi provoace mereu nostalgie, o sa ma opresc cu sapaturile in interior si melancolia si o sa trec la lucruri mai constructive, mai motivante.

Blogul de care spuneam mai sus se cheama Desenele Copilariei si, multumita lui, voi urca cateva dintre desenele facute de mine, undeva intre 10 si 14 ani, cand am descoperit serialele de desene animate de pe canalele italienesti. Ma plang acum ca n-am timp, dar privind in urma, imi dau seama ca serialele astea care se difuzau intre 7 si 10 dimineata, mi-au creat si o oarecare disciplina, pe langa temele multe de la scoala, pe langa antrenamentele zilnice la handbal si pe langa alte treburi care imi umpleau ziua (cum ar fi sa alerg si sa bat baietii , sa ma urc in copaci si sa citesc ‘Enigma Otiliei’ in clasa aII-a ). Imi placeau atat de mult, incat desi imi ocupau toata dimineata, reuseam sa fac bine toate celelalte activitati (imi iesea bine si partea cu batutul baietilor, dar ma refer mai mult la faptul ca am avut mereu coronita ).

Ma infiintam in fiecare dimineata in fata televizorului cu ustensilele. Aveam un set de creioane pe care le ascuteam mereu si care trebuia sa fie neaparat carbunoase, cu varf moale si cat mai inchis la culoare, mai aveam niste gume speciale, petru ca stergeam foarte des si tineam langa mine ascutitoarea, ca sa pot trasa contuturi ferme la nevoie.
Cu foile nu stateam prea bine, dupa cum se poate vedea starea in care au ajuns acum, dupa 13-16 ani (wow, cat a trecut!).

Aveam o agenda comunista de la tata, dar care avea foaia respectabila, iar cand s-a umplut, am gasit pe undeva un caiet cu foate velina, la fel de gros ca o agenda, dar cu o foaie infecta. E cel despre care imi zicea Alexandra ca avea o coperta de musama ) Era coperta unui caiet din clasele primare. Cand si acesta s-a terminat, mi-am facut un caietel cu prindere pe arc, in care am pus niste foi..nu prea grozave. De ce..nu mai stiu. Ca tare as mai fi vrut sa fie intr-o stare buna si acum.
De-asta le-am si scanat, ca sa nu le pierd. Oricum, contururile s-au mai sters.

AAAH! ‘Contururile’ e un subiect sensibil!

Imi amintesc ca am imprumutat unei colege caietele mele, sa si le traga la xerox, si dupa ce mi le-a returnat, am observat ca desenele de care eram cel mai mandra aveau un contur ingrozitor, ingrosat, care nu mai avea treaba cu nicio umbra sau lumina! Cum de ce? Ca nu ii ieseau fetei bine la xerox !? Da, era blonda. Dar din pacate n-avea par lung sa o fac sa ii para indeajuns de rau. Doar m-am smiorcait ca fraiera. Ca am descoperit si tarziu.

Dupa cum se vede, le preferam doar in creion. Dar cred ca am si cateva postere colorate pe care mi le puneam pe usa…pe unde or mai zace ele acum.. .
In fine, destul cu introducerea. O sa vedeti desene mai mult sau mai putin reusite, in functie de momentul in care au fost facute. Pentru unele dintre cele concepute la 10 ani am facut o alta varianta si la 14 ani. Sigur se observa diferenta. Scuzati calitatea foilor, dar mie tot imi sunt dragi. Sunt ca niste progenituri abandonate, care au ajuns acum in adolescenta

Enjoy! (sau nu, dupa caz)

 

 

 

Despre mediocritate si alti demoni – public confession

Oamenii mediocri incearca sa gaseasca scuze pentru teama esec, pentru faptul ca nu au stiut sa profite de un talent care le-ar fi asigurat unicitatea; pentru faptul ca au renuntat la ceea ce le bucura sufletul invocand scuze materiale, lucrative, de conjunctura,.. de orice gen; pentru teama de a nu fi cel mai bun, ‘in lumea larga’, pe un segment  in care ‘in lumea ingusta’ esti in varf. Gandire la scara mica. Resurse latente nefolosite. Ratare. Nu ratare de suprafata, ci ratare in profunzime. E cea care macina cel mai tare. Mai ales cand dupa o perioada lunga de absenta, petreci din nou un timp cu tine si iti dai seama ca nu momentele in care esti de piatra sunt cele mai valoroase, ci acelea in care te emotionezi pana la ultima celula.

Sunt un om mediocru.

Dar nu e tarziu pentru fapte.